Bugetele majorității celor mai importante ministere din România fuseseră adoptate de membrii comisiilor de specialitate din Senat și Camera Deputaților, ambele dominate de parlamentarii coaliției PSD-ALDE. Până la ora la care scriem acest material, aproape toate bugetele marilor ordonatori de credite au fost analizate și aprobate.
Senatorul PNL și fost economist șef al ING, Florin Cîțu, a declarat că partidul pe care îl reprezintă a elaborat 302 amendamente la bugetul pe 2017. Economistul amintește și că, în opinia PNL, Guvernul promovează un buget supradimensionat.